Despre echilibru.

"Un rabin ţine o lecţie într-o piaţă. Din întâmplare, în aceeaşi dimineaţă, un barbat descoperă că soţia lui e o adulteră şi mulţimea o târăşte spre piaţă pentru a o lapida.
(Există o versiune binecunoscută a acestei istorioare, dar un prieten de-al meu, mi-a povestit despre alţi doi rabini care s-au confruntat cu situaţii similare. Despre ele vreau sa vă istorisesc la rândul meu).

Rabinul face câţiva paşi şi ajunge în faţa femeii.
În semn de respect oamenii se feresc din calea lui şi aşteaptă cu pietrele grele în mâini.
Rabinul întreabă:
Se află printre voi cineva care n-a dorit pentru sine femeia altuia sau bărbatul alteia?
Ei mormăie şi răspund:
Cu toţii cunoaştem dorinţa asta, dar nici unul dintre noi nu i-a dat ascultare.
Atunci îngenuncheaţi şi mulţumiţi-I lui Dumnezeu că v-a făcut tari, spuse rabinul.

Apoi o ia de mână pe femeie şi o scoate din piaţă. Înainte de a-i da drumul o sfătuieşte:
Să-i spui înălţimii sale magistratul cine i-a salvat ibovnica. Va ştii că-i sînt supus credincios.

Astfel femeia scapă cu viaţă, deoarece comunitatea era prea coruptă ca să se poată apăra singura de dezordine.

Un alt rabin, în alt oraş.

Rabinul opreşte mulţimea ca şi în cealaltă istorisire spunînd:
Care dintre voi e fără păcat, acela să arunce primul piatra.
Amintindu-şi de păcatele lor, oamenii se ruşinează şi uită ce scop i-a unit.
Într-o bună zi, se gândesc ei, s-ar putea să fiu şi eu ca femeia asta şi să nădăjduiesc că voi primi iertarea. Ar trebui să mă port cu ea aşa cum aş dori să se poarte ceilalţi cu mine.

Când ei dau drumul pietrelor la pământ, rabinul se apleacă şi ridică ridică una, o înalţă deasupra capului şi o slobozeşte cu toată forţa. Îi sfarmă capul femeii şi-i împrăştie creierii pe caldarâmul pietii.
Nici eu nu sint fără de păcate, le zice el oamenilor, dar dacă le vom îngădui doar celor perfecţi să aplice legea, ea va muri în curând şi odată cu ea şi oraşul nostru.

Prin urmare, femeia a murit deoarece comunitatea era prea rigidă ca să-i îngăduie rătăcirea de la calea cea dreaptă.

Binecunoscuta versiune a acestei istorioare ne atrage atenţia pentru că apare uimitor de rar în viaţa noastră. Majoritatea comunităţilor oscilează între decădere şi rigor mortis, iar când deviază prea mult se sting.
Un singur rabin a îndrăznit să spere din partea noastră un asemenea echilibru perfect încât să ne putem păstra legea şi să iertăm totuşi rătăcirea. Ca urmare, bineînţeles că l-am ucis noi pe el."

San Angelo - Scrisori către un eretic în faşă.