Un subiect complex, la care m-am tot gindit in ultime saptamini. Fericirea sau lipsa fericirii.
Principial vorbind, e foarte simplu. Fericirea ar insemna ca esti multumit cu ceea ce ai si ti-ai acceptat in totalitate postura, lucrul asta umplind paharul expectantelor tale.
Nu vreau sa deviez, dar e foarte importanta treapta pe care te aflii relationat la piramida trebuintelor lui Maslow. In doua vorbe, cei de jos sint fericiti cu mult mai "putin" decit cei de sus.
Aici nu vreau sa sugerez ca daca trebuintele corespunzatoare treptei tale nu sint satisfacute si implicit tu nu esti fericit, atunci solutia ar fi sa cobori sperind ca vei ajunge fericit daca vei renunta la unele dintre lucrurile pe care ti le consideri necesare la momentul prezent.
Tu cititorule, care probabil nu vei citi niciodata ce am scris eu aici, esti fericit? (Mie in momentul asta imi lispeste micul meu ostrov.)
In majoritatea acceptiunilor, notiunea de carpe diem este asociata cu fericirea. Dar fericirea derivata din acest gen de filozofie este o fericire fragmentara, o suma de mici fericiri de moment. Nu vei putea sa spui, in final, daca suma acestor mici fragmente este mai mare decit zero.
Opusul este sa cuprinzi tot tabloul, sa incadrezi totul in context. Lucru care, in opinia mea, exclude total posibilitatea de a fi fericit. (cine va putea sa fie fericit gindindu-se ca peste 30 sau 52 de ani va muri?)
Tu cititorule, care probabil nu vei citi niciodata asta, fa un mic exercitiu de imaginatie si vizualizeaza in minte "locul tau pe acest pamint". Ce vezi? Esti multumit de ceea ce vezi?
Sintem incorsetati de sistemul de valori al societatii care ne-a produs. De ce oare sintem prinzonierii unor principii arbitrare care ne garanteaza nefericirea?
Traim intr-un "labirint fara cer" dupa cum a spus un altul mai intelept decit mine.
Oare merita?
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment