Runaway train

Mereu am crezut ca muzica are capacitati curative, si ca ajuta. Cu toate acestea, astazi a trebuit sa revizuiesc acest concept.

Desi este strict opinia mea, cred totusi ca are o oarecare capabilitate de generalizare (la nivel empiric desigur).

In special daca asculti muzica altcuiva, cu care empatizezi deja la un anumit nivel si esti deja sensibilizat intr-o anumita directie.
Si aici vorbesc de piese pe care nu le-ai mai auzit si care au vibratia cu care deja rezonezi. Efectul de avalansa este mai mult decit evident, facindu-te sa lupti zadarnic cu ceva ce nu poti invinge.

Sentimentul indus poate fi destul de puternic.
Suficient de puternic sa te faca sa opresti respectivul playlist si sa fi nevoit sa te alimentezi cu citeva guri de aer rece. (Moment in care percepi ploaia si vremea rece ca pe o binecuvintare).

Dupa care cauti cu infrigurare ceva care sa atenueze vidul interior, dar sansele sa gasesti ceva care sa ajute sint nule si nu poti decit sa astepti, asemeni unui iepuras prins in farurile unui camion pe un drum de tara plin de gropi.

Urmatorul moment sesizabil este situat undeva intre 2:30 si 3AM. Realizezi ca somnul este ceva care nu se mai afla in cercul tau de prieteni si ca ar trebui sa incerci sa te imprietenesti cu el din nou.

Cu toate acestea, incerci din nou, de data asta cu putin mai mult succes, la volum mai mic si cu mult mai multa retinere emotionala. Realizezi ca este mai mult decit muzica, si ca partea emotionala este catalizata atit de inlantuirea de sunete cit si de propria traire interioara, care era deja acolo asteptind in umbra.

(still waiting for Aria)