Losing

Despre rezistenta la schimbare cred ca nu se poate spune forte mult. Fiecare individ, de-a lungul vietii sale, mai mult sau mai putin mizerabile, va avea cel putin o data de a face cu cel putin o schimbare majora.

Cauza nu are rost sa o discutam, fie ca e de natura fizica, psihica sau doar o criza artificial aterizata in habitatul natural al individului. Important este ca vine o vreme cind sintem scosi din zona de confort si obligati sa constientizam schimbarea.

Spun "obligat" pentru ca de obicei individul va nega necesitatea schimbarii; se va autoinfluenta in directia in care confortul si multumirea calduta de sine il va tine legat de situatia curenta si il va face sa nege in totalitate necesitatea oricarei schimbari.
Si aici nu ma refer la schimbari minore, acele evenimente care trec natural fara sa fie chiar observate.

Schimbarea despre care vorbesc este majora, dureroasa si greu de acceptat, pentru ca ne scoate radical din zona de confort si ne obliga sa luptam pentru a o accepta.

Aici intervine rezistenta la schimbare. Acea lupta interioara pe care o dam cu noi pentru a nu accepta schimbarea. Si daca pierdem aceasta lupta si nu reusim sa ne motivam suficient si sa acceptam schimbarea, rezultatul va fi ca ne vom intoarce exact in punctul initial si riscam sa suferim mult mai mult.

De aceea cred ca fiecare trebuie sa lupte cu aceasta rezistenta la schimbare, mai sus mentionata si sa inteleaga ca este o reactie profund naturala.
Aceasta intelegere este primul pas, desi unul mic, in directia acceptarii schimbarii.

Niciodata nu va fi usor sa iesi din zona de confort si sa iti asumi riscul unei schimbari, dar dupa ce ai facut acest pas, totul va fi mult mai usor. Si rezultatul va fi o recompensa in sine.

Este important sa graduam schimbarea. Sa facem pasi mici. Sa avem obiective palpabile si realizabile pe termen scurt. Fiecare pas mic inainte va fi o motivatie sa continuam.

Si la sfirsit, cind reusita a ceea ce ne-am propus va fi acolo, sentimentul de cistig va fi o recompensa in sine.

Dar nu despre asta vroiam sa vorbesc. Vroiam sa vorbesc despre a pierde. Si nu a pierde 10 lei pe strada sau a nu fi calificat la concursul de sah.

Sa pierzi ceva ce iti doresti atit de mult incit nu mai poti sa respiri coerent cind te gindesti doar la ideea de a o pierde.
E vorba aici de cit de mare este sacrificiul pe care esti dispus sa il faci pentru a nu pierde. Ce esti dispus sa faci pentru a evita pierdera? Cit de departe ai merge pentru cistiga un 0,1% din ceea ce iti doresti?
Sentimentul de a fi constient ca pierzi si nu ai ce sa faci este devastator.
Constientizarea ca e in mare masura vina ta este insuportabila.
Faptul ca nu depinde doar de tine, sau ca nu mai depinde deloc de tine te darima. Te aduce in punctul acela in care vocea din cap urla constant si nu mai poti gindi coerent.

Da, si pierderea este tot o schimbare. O schimbare total negativa dar inevitabila.
Si ce poti sa faci in acest punct? Sa te pedepsesti pentru vina pe care o simti?
Probabil ca functioneaaza pentru o perioada. Dar cit de fizica poate sa fie pedeapsa? Partea mentala este mult mai grea. Bolovanul lui Sisif este o palida comparatie.
Si cu toate astea, trebuie sa scapi, sa evadezi, pentru a putea macar sa incerci sa accepti neagra schimbare din viata ta.

Intrebarea cea mare este: in ce moment vei renunta cu adevarat? Cit de mare va putea sa fie greutatea pe care o cari in fiecare moment? Si daca ai renuntat, nu va veni viermele "si daca"?
Din nou briciul lui Occam nu mai functioneaza si mintea ta tinde sa devina o entitate independenta cu care trebuie sa te lupti din rasputeri doar pentru a ramine in partea de univers a celor sanatosi mental.

Incep sa ma indoiesc foarte tare de valoarea de adevar a spuselor unei mai vechi prietene, cuvinte care acum dor atit de tare incit nu le pot nici macar citi:
"Freedom's just another word for nothin' left to lose"

(... killing "Bobby McGee").