Afraid of perfection

Unii dintre noi sintem perfectionisti.
O parte sintem creationisti, o alta parte sintem in totalitate atei si credem cu tarie in evolutia mai mult sau mai putin intimplatoare darwinista sau poate chiar bazata pe un model personal a a unei molecule care devine organizm inteligent, pom fructifer sau zeitate.
Creationismul prin esenta lui implica perfectiune. (Cine ar crea ceva imperfect considerind ca este de buna-credinta?)
Evolutionismul, prin esenta lui ne duce cu gindul la imperfectiune, in cea mai pura forma a sa.

In ambele cazuri, situatia initiala nu se regaseste in situatia curenta.  Involutia in timp a perfectiunii initiale sau evolutia imperfectiunii de inceput, ne duce la imaginea mediocra din oglinda.
Si aici, vorbim de atingerea aceleasi situatii mergind pe 2 drumuri radical diferite.
Intrebarea legitima este "conteaza modul in care ajungi la rezultatul dorit? sau doar faptul ca ai ajuns la acel rezultat?"

O discutie recenta m-a pus pe ginduri. Obisnuiam sa cred ca rezultatul este important. Dar in mod natural, chiar daca nu eram in stare sa vad acest lucru foarte clar, calatoria este de cele mai multe ori mai importanta decit destinatia in sine.

Dar vroiam sa scriu despre perfectiune.
De ce ne temem de ea? In mod evident nu o putem atinge. De fapt ne speriem pina si de posibilitatea de a o gasi in altcineva, chiar daca stim ca nu este posibil. Abia in momentul in care descoperim existenta impefectiunilor incepem sa ne apropiem de confort in relatia cu persoana respectiva.

 Ne fascineaza si ne ingrozeste in acelasi timp. Probabil ca ar trebui sa o avem, daca nu pentru altceva, cel putin pentru a putea sa o coborim de pe soclu.
Dar oare, daca am avea-o, cit ne-ar lua pentru a ne plictisi si a ne dori reintoarcerea la starea impura anterioara?
Ce poate fi mai neatragator decit o perfectiune monotona?  Si da, personal cred ca perfectiunea nu poate fi decit monotona. Pentru ca dinamica perfectiunii este nula. Si ca urmare, cred cu tarie ca nu avem nevoie de perfectiune.

Poate ati putea intreba, cum nu pot sa doresc o sanatate perfecta, un corp etern, ne-erodabil, care sa nu fie incorsetat in declinul zilnic catre nefiinta?
Ce ar insemna un fizic perfect sustinut de un psihic plin de defecte? Cit de mult s-ar amplifica defectele gata existente daca ar fi unicele parti imperfecte?
Nu, perfectiunea nu este ceva de dorit.